vineri, 20 martie 2009

Gică Popescu a fost audiat de procurorii DNA

Oamenii din fotbal vin din nou în faţa procurorilor anticorupţie. În această dimineaţă, fostul fotbalist Gică Popescu a ajuns la sediul DNA. El fost citat în calitate de învinuit în dosarul
privind tranferurile a 12 fotbalişti, din perioada 1999 - 2005.

Gică Popescu nu a stat mai mult de o jumătate de oră la DNA şi susţine că astăzi procurorii i-au prezentat învinuirile.

Gheorghe Popescu se numără printre cei zece impresari şi patroni de cluburi de fotbal împotriva cărora procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat începerea urmăririi penale, pentru mai multe infracţiuni şi prejudicierea a patru cluburi cu suma de 10 milioane de euro.

DNA a anunţat joia trecută punerea sub urmărire penală a mai multor oameni de fotbal, acuzaţi de înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Potrivit DNA, cei vizaţi de procurori în acest caz sunt: impresarii Ioan Becali, Victor Becali şi Gheorghe Popescu, patronul clubului de fotbal Rapid Bucureşti - Gheorghe Copos, avocatul Sică Puşcoci, fostul director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi - Mihai Stoica, preşedintele executiv al clubului de fotbal Dinamo - Cristian Borcea, fostul preşedinte al clubului de fotbal Dinamo - Mircea Stoenescu, preşedintele clubului de fotbal Gloria Bistriţa - Jean Pădureanu şi acţionarul la clubul de fotbal Dinamo - Gheorghe Neţoiu.

Niciun comentariu: