marți, 11 august 2009

Boc îi dă peste degete lui Sârbu Ştefan

Nicio excepţie de la legea salarizării unice. Premierul Emil Boc l-a contrazis azi pe ministrul Muncii în problema legii salarizării unice.

„În şedinţa de Guvern, domnul ministru Sârbu a prezentat o serie de propuneri formulate de comitetul care a lucrat la elaborarea legii salarizării unice (…). România va avea o singură lege pentru tot ce mişcă în ţara asta din bani

publici la salarii”, a declarat premierul Emil Boc.

Ministrul Muncii a prezentat, miercuri, în Guvern, o notă potrivit căreia angajaţii a 11 instituţii finanţate integral din venituri proprii, printre care AVAS şi ANRE, nu ar fi intrat sub incidenţa Legii unice a salarizării.

Potrivit lui Sârbu, nivelul de salarizare ar fi putut fi reglat prin bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate anual şi prin mandatul de negociere a contractelor colective de muncă.

Proiectul arată că şeful statului, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului vor avea cel mai mare salariu în sistemul bugetar în anii următori.

Niciun comentariu: