marți, 11 august 2009

M. Vanghelie: Nu voi candida acum, dar voi fi preşedintele partidului într-o perioadă, că asta-i viaţaM. Vanghelie: Nu voi candida acum, dar voi fi pr

Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat că nu ţinteşte acum funcţia de preşedinte al PSD, în situaţia în care Mircea Geoană ajunge la Cotroceni, ci doar peste 10 ani, şi anunţă că, la următorul congres, va fi ales pe o funcţie "foarte aproape de preşedintele" partidului.

"Marian Vaghelie nu va candida
acuma, în acest an de zile, peste un an de zile, la funcţia de preşedinte al PSD", în situaţia alegerii lui Geoană la alegerile prezidenţiale, a spus social-democratul.

"Va fi foarte aproape de preşedinte, va candida la o altă funcţie şi, în următorii 10 ani de zile, Marian Vanghelie are o linie foarte clară. Vă pot spune altfel: nu va candida acum, dar vreau să spun că va fi preşedintele partidului într-o perioadă, că asta-i viaţa. Şi vine vremea şi lui Marian Vanghelie, dar nu mă grăbesc, mai am multe de învăţat, mai am multe de acumulat, şi nu e timpul meu. Avem colegi şi cred că toate trebuiesc în etape, să nu încerci să arzi etapele", a explicat preşedintele PSD Bucureşti, în cadrul unei emisiuni televizate.

Totodată, el a clarificat de ce nu a luat cuvântul la desemnarea lui Geoană de către Consiliul Naţioanal drept candidat oficial al PSD la alegerile prezidenţiale. "Astăzi (joi, n.r.) era momentul viitorului preşedinte al României. Nu trebuia să vorbească Marian Vanghelie. Am gândit aseară, la organizare, cu toţi colegii care am fost, cum facem desfăşurătorul, am fost unul dintre cei care am gândit şi am acceptat", a spus Vanghelie.

Consiliul Naţional lărgit al Alianţei PSD+PC l-a nominalizat, joi, pe Mircea Geoană, drept candidatul la Preşedinţie, propunerea fiind înaintată de Ion Iliescu, preşedintele de onoare al partidului.

"Vă propun să susţinem această propunere în ceea ce priveşte candidatura lui Mircea Geoană la Preşedinţia ţării. Vă fac această propunere cu convingerea că Mircea Geoană are şi potenţial şi capacitatea de învăţare pentru această misiune de înaltă răspundere", a declarat Iliescu. El a precizat însă că decizia finală în privinţa acestei candidaturi aparţine Congresului.

La rândul său, preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat că interpretează aplauzele din sală drept o acceptare a acestei propuneri.

Niciun comentariu: